Monolog despre timp si prietenul lui

- Timpul, ce cuvant dureros pentru doi ochi ce se nu se vad. Acest cavaler intr-o continua lupta cu corpul nostru, cu mintea. Singurul mare dusamn al timpului este sufletul. Da, sufletul, si o spun incet sa nu ma auda cumva ceasul de perete, pentru ca m-ar trada. Sufletul are acel stiletto subtire poate sa invinga firele de nisip ce se scurg. Frumuseata sufetului este ca poate ramne mereu tanar sau indragostit de aceeasi ochi, indiferent cate secunde trec. Dar, pentru ca intodeauana trebuie sa fie un "dar", timpul are un prieten bun...Momentul. Eh [privind in jos] cu momentul e greu sa te bati. Oricate arme ai avea, oricate serenade ai canta, oricate osti ai cere regelui. Momentul , domnul meu, momentul este implacabil. De ce? Presupun ca m intrebi de ce? Cum un cavaler, un razboinic de talia mea se caieste in fata Momentului.[pauza de gandire] Da, Domnul meu, momentul nu lupta cu armele lui, ele este parsiv, lupta cu sabia celuilalt. Pentru ca vezi tu, mon senior, ce paradox... timpul este acelasi pentru toti dar momentul este diferit.Iar armele momentului sunt ochii celuilalt, si cu as putea lupta cu ochii celui drag, cu as putea sa le pun pe stele sa se lupte cu cerul, pe pasari cu vazduhul, pe vat cu frunzele pe care le mangaie, pe pesti cu apa. Iar momentul este ca o moneda cu doua fete, omentul este cel ce te aduce impreuna si tot el te injungie pe la spate.

[pauza][ se indeparteaza abatut spre spatele scenei]

-Dar ce cavaler as fi, daca as abandona lupta. Ce sabie as mai tine in mana daca nu as visa sa lupt, ce dragoni ar mai exista daca nu vor mai fi printi sa ii oamore pentru iubitele lor. Voi lupta [ se intoarce cu fata la scena; puna mana pe sabie] Voi lupta pentru moment, pentru ca acel moment merita sa te ranesti adanc stiletto numit dragoste ce il poarta EA lipit de inima!

[pleaca hotarat spre drepata scenei]